vineri, 22 octombrie 2010
luni, 13 septembrie 2010
sâmbătă, 11 septembrie 2010
miercuri, 8 septembrie 2010
Prin cada
Ti-am facut cadou o barcuta din hartie. Aveam cateva ziare pe birou si ma gandeam ce as putea face cu ele. Daca te uiti cu atentie la tribord ai o reteta de placinta cu mere si la babord vremea. S-a anuntat ca o sa fie frumos in scurgere si mai tarziu am putea trece prin canalizare. In orice caz ai face bine daca ti-ai lua o umbrela si ceva mai gros. Nu se stie niciodata daca ne va stropi vre-o masina sau daca cinava decongeleaza frigiderul. Stai sa dau drumul la dus si cel mai bine plecam prin cada. In chiuveta s-ar putea sa ne blocam. Tine-te de mine. Pot sa dau drumul la apa, esti gata nu?
Doamne ce inghesuiala si mi-a intrat si sampon in ochi. Vrei sa alegem o conducta anume sau sa ne lasam dusi de curent? Eu am doua bete de inghetata cu care pot sa vaslesc si am luat ancora un degetar daca vrei sa ne oprim undeva. Ma simt ca intr-un safari cu atatia sobolani pe langa noi, nu crezi? Lipseste luna dar cel putin avem stele cazatoare.Chiar ca moliile de pe tavan seamana cu niste stele. Hai pune-ti o dorinta, doar e ziua ta! Uite si un buchet de flori de mucegai, cum de am putut uita florile...
Parca nu vreau sa merg acasa. Mai am un ziar in buzunar si pot face un avion. Mergem la mare sa vedem rasaritul?
duminică, 5 septembrie 2010
joi, 2 septembrie 2010
duminică, 29 august 2010
joi, 26 august 2010
miercuri, 25 august 2010
marți, 24 august 2010
joi, 19 august 2010
miercuri, 18 august 2010
marți, 17 august 2010
duminică, 15 august 2010
Dog days are over
America e plina de romani. Andrei s-a nascut la New York cand ai lui au decis sa inceapa o viata noua. Acum, Andrei este angajatul unei firme de vanzari si ca sa isi omoare timpul liber si sa faca un ban in plus, pune mana pe chitara si canta in statile de metrou. Andrei nu stie multa romaneste. Doar vizitele din copilarie la bunica din Baia Mare i-au intiparit un oarecare tipar al limbii pe care o aude deseori la parintii lui.
Dar Andrei se simte ca acasa in New York si singurul lucru care il stie este ca Romania e o tara din estul Europei, unde sta bunca lui si unde s-a nascut Nadia, nimic mai mult. Andrei a terminat o scoala normala si are o viata normala din toate punctele de vedere. Castiga binisor plus cei cativa dolari adunati zilnic la metrou. Si-a gasit un apartament dragut unde s-a mutat cu prietena lui insarcinata dar cei doi au pierdut chiria. Fata l-a parasit si Andrei s-a mutat inapoi cu parintii. Pana si salariul a inceput sa-i scada si firma era in prag de faliment.
Asa ca singura alinare a eroului nostru a ramas metroul. Intr-o zi , toata lumea treca grabita si nimeni nu se uita la el desi era unul dintre cei mai buni din bransa. La inceput s-a gandit ca e dimineata si ca lumea trebuie sa ajunga la munca dar New York e orasul care nu doarme niciodata asa ca urmatorul gand care i-a venit in minte a fost felul cum canta. Si-a acordat inca o data chitara si a inceput sa cante cu speranta ca cineva se va opri macar sa il asculte. Nu avea nevoie de bani atat de mult cum avea nevoie de oameni. Cu indulgenta cineva i-a aruncat o privire si o fisa de 25 de centi.
Nu-i nimic, isi spuse baiatul. Ce rost ar avea sa ma opresc din cantat daca voi nu ma ascultati. Asa ca Andrei a continuat sa cante inca doua ore bune pana cand s-a enervat. Era cea mai proasta zi din viata lui. Nici prima oara cand a mers la metrou nu a fost atat de repins.
Andrei a mai dat o data cu degetele peste corzi si se gandea ca in urmatoarele 5 minute va placa daca nimeni nu va intoarce capul sa se uite dar imediat un caine scapat din mainile stapanului era langa el si urla. Daca era un lucru in lume pe care Andrei il ura cel mai mult era urletul unui caine. Simtea cum i se ridica parul pe spate si cum i se sparg timpanele. Dupa ce ca nimeni nu a avut buna vointa sa stea sa-l asculte mai aude si un caine care urla de nebun in mijlocul statiei.
Un val negru i s-a pus in fata ochilor si cu mana pe chitara i-a dat una cainelui care schilaia de durere. Singurele cuvinte care au iesit din gura lui Andrei au fost: "Taci potaia dracului" pe o romaneasca curata ca la mama ei acasa. Nici el nu a inteles prea bine ce a spus dar acum avea destula atentie dar din partea politistilor.
Dar Andrei se simte ca acasa in New York si singurul lucru care il stie este ca Romania e o tara din estul Europei, unde sta bunca lui si unde s-a nascut Nadia, nimic mai mult. Andrei a terminat o scoala normala si are o viata normala din toate punctele de vedere. Castiga binisor plus cei cativa dolari adunati zilnic la metrou. Si-a gasit un apartament dragut unde s-a mutat cu prietena lui insarcinata dar cei doi au pierdut chiria. Fata l-a parasit si Andrei s-a mutat inapoi cu parintii. Pana si salariul a inceput sa-i scada si firma era in prag de faliment.
Asa ca singura alinare a eroului nostru a ramas metroul. Intr-o zi , toata lumea treca grabita si nimeni nu se uita la el desi era unul dintre cei mai buni din bransa. La inceput s-a gandit ca e dimineata si ca lumea trebuie sa ajunga la munca dar New York e orasul care nu doarme niciodata asa ca urmatorul gand care i-a venit in minte a fost felul cum canta. Si-a acordat inca o data chitara si a inceput sa cante cu speranta ca cineva se va opri macar sa il asculte. Nu avea nevoie de bani atat de mult cum avea nevoie de oameni. Cu indulgenta cineva i-a aruncat o privire si o fisa de 25 de centi.
Nu-i nimic, isi spuse baiatul. Ce rost ar avea sa ma opresc din cantat daca voi nu ma ascultati. Asa ca Andrei a continuat sa cante inca doua ore bune pana cand s-a enervat. Era cea mai proasta zi din viata lui. Nici prima oara cand a mers la metrou nu a fost atat de repins.
Andrei a mai dat o data cu degetele peste corzi si se gandea ca in urmatoarele 5 minute va placa daca nimeni nu va intoarce capul sa se uite dar imediat un caine scapat din mainile stapanului era langa el si urla. Daca era un lucru in lume pe care Andrei il ura cel mai mult era urletul unui caine. Simtea cum i se ridica parul pe spate si cum i se sparg timpanele. Dupa ce ca nimeni nu a avut buna vointa sa stea sa-l asculte mai aude si un caine care urla de nebun in mijlocul statiei.
Un val negru i s-a pus in fata ochilor si cu mana pe chitara i-a dat una cainelui care schilaia de durere. Singurele cuvinte care au iesit din gura lui Andrei au fost: "Taci potaia dracului" pe o romaneasca curata ca la mama ei acasa. Nici el nu a inteles prea bine ce a spus dar acum avea destula atentie dar din partea politistilor.
sâmbătă, 14 august 2010
luni, 26 iulie 2010
5 o'clock tea
E trecut de 5 si inca nu mi-am baut ceaiul. Pur si simplu nu am un obicei din asta si nici nu vreau sa-mi fac. De fapt, nici nu stiu de cand nu am mai baut ceai; pliculetele sunt in dulapul de deasupra prajitorului de paine dar de fiecare data cand il deschid iau cutia de cafea si imi pun o lingurita in lapte. Nu sunt dependent si nici nu-mi place cafeaua. Aprind televizorul, il sting, il aprind din nou si il las sa mearga. Imi tine companie. Ma uit in frigider si vad ca nu mai am lapte si de cafea parca m-am saturat. Sa-mi fac un ceai. Iau doua pliculete, le pun intr-o cana oarecare si apoi in cuptorul cu microunde. Cineva suna la usa. E postasul. Iau scrisorile si printre facturi gasesc o carte postala din partea cuiva catre altcineva, ma uit la adresa si o bag la gunoi. Stau si mai iau o gura de ceai. Sunt curios din fire asa ca iau cartea postala de la gunoi si incep sa o citesc. Un text banal si o poza cu o umbrela de soare pe plaja. Imi iau paltonul si umbrela, ma urc intr-un taxi si las vederea la adresa unde a fost trimisa. Nu mai am bani de intors asa ca trebuie sa merg pe jos. Dupa ce am intrat in apartament si am vrut sa ma descalt mi-am dat seama ca sunt in papuci de casa. Termin ceaiul si imi mai fac unul. Pana la urma ce mai conteaza...
joi, 22 iulie 2010
miercuri, 14 iulie 2010
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
"Frigul nu-l simt inca decat la picioare... cand stam in loc... dar ma gandesc ca la un vis nebun, ca as putea sa fiu intr-alta parte... ca la ora asta exista oameni care dorm in pat... sau intr-un bordei uscat... ca exista oameni care se odihnesc intr-un grajd, fie si pe baligar cald.
-Loc... loc... loc...!
Artileria...! Vine din urma artileria.
Stiu ca e artileria numai pentru ca acum, in loc sa ma lovesc de cei din dreapta si din stanga mea... ma lovesc de boturi de cai si roate de tun. Oare artileria merge tot asa de incet ca noi? Oare caii vad mai bine?
Dupa un timp, tunurile se impotmolesc si se descopera ca infanteristii se asezasera pe lanturile care leaga antetrenurile. Urlete, injuraturi, uruit de fier si de roti iar; si, trimise parca nu se stie de unde pe deasupra, strigate ingrijoratoare de "tacere!".
De la o vreme oboseala imi da ca un val de nebunie. De trei zile si trei nopti n-am dormit decat aseara, in santul soselei, doua ore si azi dupa-masa alte doua. Acum picioarele nu mai gasesc nici macar un sprijin, in noroiul care aluneca sub ele, de parca am cauciuc sub genunchi."
Camil Petrescu
-Loc... loc... loc...!
Artileria...! Vine din urma artileria.
Stiu ca e artileria numai pentru ca acum, in loc sa ma lovesc de cei din dreapta si din stanga mea... ma lovesc de boturi de cai si roate de tun. Oare artileria merge tot asa de incet ca noi? Oare caii vad mai bine?
Dupa un timp, tunurile se impotmolesc si se descopera ca infanteristii se asezasera pe lanturile care leaga antetrenurile. Urlete, injuraturi, uruit de fier si de roti iar; si, trimise parca nu se stie de unde pe deasupra, strigate ingrijoratoare de "tacere!".
De la o vreme oboseala imi da ca un val de nebunie. De trei zile si trei nopti n-am dormit decat aseara, in santul soselei, doua ore si azi dupa-masa alte doua. Acum picioarele nu mai gasesc nici macar un sprijin, in noroiul care aluneca sub ele, de parca am cauciuc sub genunchi."
Camil Petrescu
luni, 12 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)