Stau in parcul din fata unui bloc si astept sa iasa cineva. Oricine. Dupa un timp, o femeie cu o valiza in mana iese grabita si se indreapta spre gara.
Perfect! A inceput sa ploua. O sa merg la scoala si probabil o sa scriu acolo. Dar mai bine nu, de-abia picura.
Femeia e acum departe; probabil e deja in gara si asteapta trenul. Oriunde va merge va lasa in urma un gand, un suspin, o ezitare.
Parca si vantul a inceput sa bata mai tare dar nu-i nimic. In parc sunt cativa salcami care imi tin adapost.
Trenurile sunt niste cutii de metal, sunt niste vietuitoare care nu se incadreaza in niciun regn, sunt niste conserve pline cu ganduri. Trenurile sunt vapoarele uscatului; leaga orase, oameni, locuri, trecut de prezent si viitor. Oricine a fost macar o data cu trenul sau a vazut un tren. Au propriul lor ritm, propria inima si uneori le poti auzii suspinele. Sunt un alt fel de oameni.
O pereche de porumbei cauta crengute pentru cuib. Au mai aterizat doi. Parcul devine tot mai aglomerat.
Probabil ca femeia e acum in tren si se gandeste la locul unde va merge. Pana la urma, trenurile pastreaza vieti, iti pastreaza identitatea. Tot ce ai facut pana in acel moment ramane in tren. Locul in care te-ai asezat a fost ocupat de fata floraresei de la colt, de un muncitor care se intoarce acasa, de o mama care fuge de bataile sotului alcoolic, de turistul fara casa si de alti oameni care au povestea lor. Acum, povestea ta a ramas in tren si ce loc mai bun pentru a pastra niste conserve de ganduri decat intr-o gara. Garile sunt camari de ganduri. Si garile au povestea lor. Totul are o poveste care este doar o mica parte din povestea mare. Eu acum cand scriu si tu care citesti, suntem niste biete personaje fara de care povestea si-ar pierde logica si intelesul.
A inceput sa ploua din ce in ce mai tare si pasta de la pix mi se intinde pe agenda. Cred ca trebuie sa ma grabesc...sunt si racit si chiar de ploaie am nevoie. Ma ridic de pe banca, imi bag agenda in ghiozdan si incep sa merg cand, vad femeia. Poarta intr-o mana o plasa cu rosii si in cealalta valiza. Ciudat, poate a pierdut trenul. Inaintea ei iese o pisica tarcata si incepe sa i se frece de picioare:
"- Ai mancat tot fetita? Iubita mea fetita! Ai papat tot?"
Ce ganduri imi faceam eu despte trenuri, incercam sa ghicesc unde va pleca femeia dar nici prin cap nu-mi trecea ca se va duce la piata dupa niste rosii. Ma grabesc spre scoala, mai trebuie sa traversez o strada dar ma intalnesc cu A. si A., doua colege. Cum oricum pierdeam vremea in curtea scolii merg cu ele intr-un bar de langa liceu. A. isi aprinde tigarea si incepe sa isi bea cafeaua in timp ce A. incearca sa nu se gandeasca la tigari pentru ca vrea sa se lase. Cu greu si cu multe ezitari se abtine si se rezuma doar la cafea. Mai mult ma plictiseam in bar, nu-mi placea asa ca mai bine stau in curtea scolii singur decat sa miros a fum, a cafea si a alcool. O iau pe o alta strada marginasa, sa nu ma intalnesc cu nimeni care sa-mi distraga atentia. Ajung in sfarsit si imi intalnesc colegii pe o banca.
Daca nu ai fost cu trenul i-ati un bilet, oriunde. Totul are un inceput.
