Cand eram mic credeam ca marea e in spatele gradinii. Aveam o convingere atat de mare incat ma urcam in picioare pe leagan si incercam sa vad un val sau o pata de nisip dar urzicile si papadiile din gradina vecinului erau aproape cat gardul. Pot sa spun ca aveam o mare de verdeata. Dar eu nu eram multumit...vroiam marea si vroiam nisipul. Aveam in schimb hainele inverzite si pline de tepi. Asa a fost sa fie. M-am urcat si in nuc in speranta ca la orizont, turnul unui far sau panza unui vapor mi-ar confirma ideea...Nimic...Pana atunci mi-au ramas ciorile pe post de pescarusi si oricum, marea e in mine mai mult ca niciodata.
Din partea unui baiat bun, constiincios si modest:>
Si daca totusi marea e acolo?...si inca nu ai descoperit-o cu adevarat?...Poate intr-o zi cand te vei intoarce in casa parinteasca dupa o lunga perioada de instrainare vei gasi marea cu nisipul auriu si falfaitul acelor pasari de care ti-a fost dor pe toate perioada ta in care ai fost plecat?...Gandeste-te si la asta:D
RăspundețiȘtergereDraga mea Phaula cu accent pe "h".
RăspundețiȘtergereEu vreau mare cu valuri nu o mare inchipuita:))